Municipiul Drobeta Turnu Severin, care se întinde pe o suprafață destul de restrânsă, se confruntă în ultima perioadă cu o creștere rapidă a numărului de mașini. Odată cu eliminarea taxei de primă înmatriculare, în Drobeta Turnu Severin s-au înmatriculat în doar doi ani, peste 9.000 de autoturisme. Așa că, oficial, în statisticile primăriei sunt înregistrate în jur de 44.000 de mașini, iar la acest număr se adună în fiecare zi, alte câteva mii de mașini venite din orașele sau comunele județului și evident, mașinile aflate în tranzit, ceea ce face pe de o parte ca traficul să fie destul de anevoios, la anumite ore, iar pe de altă parte, transformă în misiune de multe ori imposibilă, identificarea unui loc nou de parcare. În aceste condiții, reprezentanții municipalității propun extinderea locurilor de parcare deja existente și au pentru 2019 un amplu program care vizează reabilitarea și extinderea locurilor de parcare din oraș. În acest proiect sunt prinse reabilitări și extinderi pentru un număr de 12 parcare, după cum urmează:
Zona Târgul Veterani, Strada Veterani-Alion (Bl. VT1, VT2, G1, G2)
Strada Călăraşi-Alion-Gh.I.Şişeşti-Topolniţei (Bl. 1,2,3)
Zona CET-Biserică (Bl. A1, Bl. D1)
Zona Şcoala Gimnazială Regele Mihai I – Grădiniţa cu PP nr. 29, Aleea Privighetorilor (Bl. T1, T2, T3, T4)
Strada Brâncoveanu-Eminescu-Calomfirescu-Coşbuc (Bl. E9, E10, E4, E7)
Strada Alion-Gh.I.Şişeşti-Călăraşi-A.Saligny (Bl. 1,2,3)
Zona ISU – Grădiniţa nr.3, Strada I.C. Brătianu-Bd. Tudor Vladimirescu (Bl. A1, C1, B1)
Strada M.Kogălniceanu-Danubius-Păcii-Cicero (Zona Parcul Tineretului), (Bl. XF3, XF3A, XF8, XF4, XF5, XF1, XF6)
Strada Orly-Kogălniceanu (Bl. S4)
Splai M. Viteazu-Crişan (Bl. Z3, Z4, Z5, V5, V4, V3, V6)
Splai M. Viteazu (Bl. TV 1, TV 2, TV3)
Blocuri H1, H2, H4
„Din 3 februarie 2017, până la finele anului trecut, în aproape doi ani de zile, a crescut cu 8.745 numărul mașinilor înmatriculate, asta însemnând undeva la 4.500 de mașini pe an. Înainte de se elimina taxa de primă înmatriculare, erau undeva sub 2.000 de mașini pe an. În acest moment, numărul de mașini în Severin a ajuns undeva la 44.000, de la 31.000, câte erau în anul 2017. În trei ani, așadar, numărul a crescut cu aproape 13.000, număr foarte mare pentru un oraș mic ca Severinul. Vom propune soluții și pentru parcări, dar și pentru aerisirea traficului, pentru că, deja, la noi, traficul a ajuns o problemă”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.
6,714 total views, 6 views today