Montarea beculețelor pentru iluminatul festiv de sărbători, a început în Drobeta Turnu Severin cu mai bine de două luni înainte de Crăciun. Decizia montării mai rapide a luminițelor a fost luată pentru ca angajații firmei care se ocupă de montaj, să aibă suficient timp la dispoziție pentru efectuarea probelor, dar și pentru instalare. Reprezentanţii primăriei Drobeta Turnu Severin spun de asemenea că este nevoie de timp pentru a pune la punct iluminatul de sărbători, iar momentul în care vor fi aprinse luminiţele din centrul oraşului este tot mai aproape. Proiectul de iluminat festiv este unul nou, în care vor predomina culori verde și argintiu, dar nu lipsește nici roșu sau galben.
Iluminatul festiv al municipiului Drobeta Turnu Severin este gratuit, acest serviciu fiind parte integrantă a contractului de concesiune a iluminatului public. Iluminatul festiv va fi pornit în seara zilei de 30 noiembrie. Totodată, autoritățile au anunțat faptul că, și anul acesta va fi organizat târgul de Crăciun. Și anul acesta locația aleasă este parcul din zona centrală.
Voica Briceag
1,084 total views, 2 views today