Filip Argint, o legendă a muzicii lăutărești mehedințene a încetat din viață. Prietenii și toți cei care l-au cunoscut au fost șocați de vestea primită duminică dimineață: ”Condoleanțe și cum se spune la noi, colegii, cântare ușoară acolo lângă Samir, Nea Mircea Firescu și cei care mai sunt acolo”, a spus Gabriel Pîrnău.
”Mi-aduc aminte cum se amuza nea Filip când îl prezentam argintul viu al formației. Așa vreau să mi-l aduc aminte : jovial, tot timpul vesel, pus pe glume, cu multă poftă de cântat…și bineînțeles rămâne un privilegiu pentru mine că am putut să cânt și să imprim lângă acest artist deosebit….Îmi vine în cap acum o glumă pe care i-o tot spuneam….” nea Filipe…nici poliția nu bate cum bați mata tobele”…….a fost si va ramane un un mare percuționist! Dumnezeu să te aibă în pază pe-acolo pe unde ești mata, nea Filipe” a scris Darie Borcilă.
”Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească! A fost un mare om, un mare caracter și un bun percuționist! Se duc oamenii mari, oamenii de valoare! Dumnezeu are treabă cu ei! La revedere prietene drag,” a scris și Cristi Drăcea.
4,554 total views, 1 views today