AJOFM Mehedinți organizează în acest an ”BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENTI”! Bursa va avea loc în data de 20 octombrie în incinta Hotelului Continental din Drobeta Turnu Severin.
”Una dintre măsurile active de combatere a şomajului care a fost, este şi va fi mereu în atenţia instituţiei noastre o constituie organizarea periodică a bursei locurilor de muncă, măsură activă destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă. Şi în acest an, pentru a oferi posibilitatea tuturor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ (dar şi altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă), care îşi oferă forţa de muncă, de a se întâlni în mod direct, fata in fata, cu angajatorii şi de a purta discuţii preliminare înaintea interviului propriu-zis (concurs, probă de lucru), având în vedere şi măsurile de stimulare ce se pot acorda agenţilor economici pentru angajarea diferitelor categorii de persoane, prevăzute de Legea nr 76/2002,cu modificările şi completările ulterioare, AJOFM Mehedinti va organiza în data de 20 octombrie 2016, joi, incepind cu ora 10.00, la HOTEL CONTINENTAL (PARC) din Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I nr 2, ”BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENTI”, scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale.
Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni au fost întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi.
În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de profesii si meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii AJOFM Mehedinţi au demarat acţiunile de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă.
In acest sens, pentru atenuarea fenomenului de şomaj in judetul nostru datorat restructurării economice, agenţii economici care au locuri de munca vacante sunt asteptati sa participe la aceasta actiune, avind astfel posibilitatea intalnirii directe cu solicitantii de locuri de munca.
Informaţii suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare a acestei noi ediţii a bursei locurilor de muncă pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, bd Carol I nr 3, etaj 2, camera 30.” se arată în comunicatul de presă al AJOFM Mehedinți.
3,925 total views, 3 views today