Asociația Pro-Mehedinți lansează proiectul ”Prune pentru gunoi”, Cod proiect 15.2.1.054, Proiect finanțat prin Programul Interreg V-A România-Bulgaria
Asociația Pro-Mehedinți, în calitate de Partener, împreună cu Fundația „Phoenix secolul 21„ din Vidin, Bulgaria și Asociația „ Parteneriate regionale pentru dezvoltare regională-Vidin„ Bulgaria, implementează proiectul „Prune pentru gunoi”, din cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria.
Perioada de implementare a proiectului „Prune pentru gunoi” este de 18 luni, respectiv februarie 2016 – iulie 2017. Valoarea totală a proiectului este de 258.191 Euro, din care, valoarea contribuției UE este de 219.462.
Obiectivul general este acela de a informa populația din zona țintă a proiectului despre viața sălbatică în zonele protejate și implicarea oamenilor în acțiuni concrete pentru protecția mediului în localități și în ariile protejate Natura 2000.
Proiectul prevede derularea unor activități de conștientizare și informare a populației privind protejarea mediului înconjurător și a ariilor protejate extistente de – a lungul Dunării, atât în România cât și în Bulgaria; realizarea unor studii privind statutul zonelor protejate, a zonelor umede și a siturilor Natura 2000 pe ambele maluri ale Dunării; a unei strategii comune Româno-Bulgare pentru gestionarea ariilor protejate din zona transfrontalieră vizată de proiect. Tot în cadrul proiectului vor fi organizate atât în România cât și în Bulgaria tabere itinerante de cercetași, campanii de curațenie dar și campanii de informare în școli.
Conferința de lansare a proiectului „Prune pentru gunoi” este organizată în data de 12 aprilie 2016, în Sala Apolodor a Hotelului Continental din Drobeta Turnu Severin, începând cu orele 11:00.
Persoană de contact,
Octaviana Mariana Drăghia, Manager pentru România,
Tel./Fax:0252311126, e-mail promehedinti@gmail.com
3,271 total views, 4 views today