Povestea atacului în stil mafiot asupra primarului Orşovei, Marius Stoica, pare să fi fost cusută cu aţă albă. Asta, după ce agresiunea nu a fost confirmată, iar procurorul a revocat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore emisă pe numele lui Florin Martinescu. Decizia revocării reţinerii pentru 24 de ore a lui Florin Martinescu a fost luată după analizarea imaginilor suprinse de camerele de surpaveghere din benzinăria în parcarea căreia ar fi avut loc presupusa agresiune.
Conform unor surse de pe lângă Parchetul Orşova, din imaginile surpinse, precum şi după percheziţionarea corporală a presupusului agresor şi a maşinii acestuia, nu s-ar fi găsit niciun obiect contondent care să fi fost folosit pentru presupusa ameninţare. Acum, este posibil ca din reclamant, primarul să devină el însuşi cercetat pentru reclamaţie mincinoasă, iar preupusul agresor să devină el însuşi parte vătămată şi victimă în toată această poveste.
Reamintim faptul că luni, în jurul orei 18.00, primarul Orşovei, Marius Stoica, a chemat poliţia şi reclamat faptul că a fost atacat cu un obiect contondent şi ameninţat cu moartea de un bărbat din Orşova.
Voica Briceag
8,838 total views, 1 views today