De luni dimineața și până marți seară la ora 23.00, Mehedințiul se află sub avertizare meteorologică COD GALBEN, ce vizează ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte, iar începând cu ora 12.00, a intrat în vigoare şi o avertizare COD PORTOCALIU, care preconizează ploi abundente în zonele deluroase şi montane, ce vor depăşi pe arii extinse 50 – 60 l/mp şi izolat 80 l/mp, valabilă pană marți la ora 18.00. Pentru gestionarea posibilelor efecte generate de fenomenele meteorologice prognozate, începând cu ora 12.00, la sediul ISU, a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, dar şi grupa operativă a inspectoratului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a transmis înştiinţări tuturor instituţiilor cu rol în gestionarea posibilelor situaţiilor de urgenţă, dar şi comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din judeţ, pentru a lua măsurile ce se impun în astfel de situaţii.
Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) au obligaţia de a avertiza populaţia aflată în zonele vulnerabile sau expuse tipului de risc manifestat, de a asigura funcţionarea mijloacelor de alarmare în situaţii de protecţie civilă, dar şi de a menţine serviciul de permanenţă la sediul primăriei, asigurând funcţionarea continuă a fluxului informaţional-decizional cu personal bine pregătit şi mijloace de comunicare adecvate (fax, telefon, e-mail). De asemenea, mijloacele tehnice şi echipamentele din dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să fie în stare optimă de funcţionare, astfel încât să poată fi asigurată intervenţia oportună în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Totodată, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență trebuie să informeze, operativ, dispeceratul I.S.U. „Drobeta” despre apariţia unor evenimente, dar şi despre măsurile luate ca urmare a manifestării acestor coduri. La nivelul subunităţilor inspectoratului au fost luate măsuri suplimentare, prin înfiinţarea unor detaşamente de sprijin, care vor fi dislocate în zonele de risc, pregătite să intervină pentru limitarea şi înlăturarea posibilelor efecte generate de manifestarea fenomenelor meteorologice prognozate Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore.
Voica Briceag
2,889 total views, 2 views today