Băile Herculane, preferată de turişti pentru traseele montane

Staţiunea Băile Herculane este la mare căutare atât pentru proprietăţile terapeutice ale apelor termale, cât mai ales, pentru traseele turistice care se pot face în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei. Preferatul turiştilor rămâne în continuare traseul care duce în Cheile Ţăsnei- un traseu destul de uşor pentru cât de spectaculoase şi sălbatice sunt locurile. Cu totul, până sus la stâna din poiana Ţăsnei, traseul durează în jur de două ore. Poteca porneşte din Valea Cernei, din zona Motelului Dumbrava şi este marcata cu cruce albastra.

cheile-tasnei

Şi traseul care duce către cascada Vînturătoare se aflaă printre preferatele turiştilor. Potrivit specialiştilor Parcului Natural Domogled-Valea Cernei, aceste traseeu vor rămâne deschise chiar şi pe timpul iernii:

„Pe suprafaţa Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei se poate vizita acum Cascada Vânturătoarea – este un traseu destul de scurt, doar o oră şi jumătate şi este accesibilă pentru oricine, Cheile Ţăsnei sunt deschise deocamdată, Crucea Albă… trebuie să avem în vedere că de la Crucea Albă, în continuarea traseului, există foarte mulţi arbori doborâţi din cauza vânturilor foarte puternice”, ne-a precizat Codruţ Pîrvu – specialist în domeniul educaţiei ecologice din cadrul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.

herculane-traseu-montan

În perioada de iarnă, în funcţie de cantitatea de zăpadă căzută, rangerii Parcului vor monta plăcuţe de avertizare la intrarea fiecărui traseu, dar dacă nu se impune această situaţie, traseele rămân deschise turiştilor. Dealtfel, condiţiile meteorologice din ultima perioadă au dus la prăbuşirea mai multor arbori pe traseele din apropierea staţiunii Băile Herculane şi de pe Valea Cernei, rangerii Parcului având în atenţie în aceste zile redeschiderea traseelor pentru turişti.„S-au parcurs unele trasee şi se mai parcurg şi altele pentru a verifica starea acestora, deoarece s-au semnalat arbori doborâţi pe diferite trasee şi vom lua cât mai repede măsuri pentru eliberarea acestor trasee”, ne-a declarat Codruş Pîrvu.

domogled-valea-cenei

Sunt verificate cu prioritate traseele spre Crucea Albă, Cascada Vânturătoarea, Cascada Cociu şi traseul Foişorul Verde-Foişorul Galben-Foişorul Roşu. „Din cauza arborilor uscaţi de pe traseele respective, unele sunt afectate mai mult, altele mai puţin, aşa că trebuie să înlăturăm arborii căzuţi pe poteci”, ne-a precizat reprezentantul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei. sursa interviu: radioresita.ro

Voica Briceag

6,230 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.