Bulevardul Porțile de Fier din Drobeta Turnu Severin, asfaltat pe un tronson de 2,7 km

Lucrările de asfaltare a Bulevardului Porțile de Fier, din Drobeta Turnu Severin, s-au încheiat, iar recepția finală a avut loc pe 10 iulie. Reabilitarea căii de acces deschide noi perspective pentru agenții economici din zonă și contribuie la încurajarea investițiilor în această zonă a Severinului.

Tronsonul de drum are o lungime de 2,7 kilometri și corespunde celor mai exigente standarde de circulație. Timp de ani de zile, șoferii s-au plâns de starea proastă a drumului, despre care spuneau că este un coșmar.  Odată cu reabilitarea lui, accesul spre una dintre cele mai importante platforme industriale ale orașului se face în mod civilizat:

”Am inaugurat lucrările de modernizarea și asfaltare a Bulevardului Porțile de Fier, calea de acces către zona industrială de sud ( Fabrica de Anvelope, Lamdro, Portul Comercial), o investiție de 5.850.000 de lei, necesară dezvoltării atât a zonei cât și a întregului oraș. Un drum important, așteptat de ani de zile de către toți cei care lucrează în zonă și de alții care ar dori să investească”, a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

În cadrul proiectului de reabilitare s-au refăcut și traversările la nivel cu calea ferată. Asfaltarea pornește din zona Parcului Rozelor din oraș și se termină la intersecția cu Calea Timișoarei. Investiția s-a realizat pe fonduri guvernamentale atrase pe programul național de dezvoltare locală, etapa I.

 

Voica Briceag

6,413 total views, 3 views today


un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.