Severinenii au parte de un început de toamnă blând, iar temperaturile sunt încă destul de prietenoase. Nu se ştie însă cât timp va mai ţine această toamnă blândă, căci, în pofida faptului că meteorologii prognozează temperaturi peste media multianuală în toată Oltenia în luna octombrie, capriciile vremii nu pot fi prezise.
Municipalitatea și-a luat măsuri din timp pentru a se asigura că agentul termic va fi furnizat la timp anul acesta şi nu vor mai fi sincope în furnizare din cauza defecțiunilor frecvente ale rețelei de transport așa cum s-a întâmplat anul trecut. În această vară s-au făcut lucrări de revizie a întregii reţele de transport şi furnizare, iar în perioada 28-31 octombrie se vor efectua probele tehnologice:
„La data de 1 noiembrie va începe furnizarea agentului termic către populaţia oraşului” a precizat ferm primarul Severinului, Marius Screciu.
Pe de altă parte primarul Severinului, Marius Screciu, a precizat și că municipalitatea va subvenționa și anul acesta gigacaloria furnizată către populație astfel încât severinenii vor plăti același preț ca și anul trecut pentru gigacaloria consumată. Municipalitatea are în acest moment în cont banii necesari furnizării de agent termic pentru o lună, timp în care se așteaptă sprijinul guvernamental necesar achiziției de combustibil pentru întreaga perioadă a sezonului rece. Nota de fundamentare a fost întocmită de către reprezentanții primăriei, a fost contrasemnată de prefect și președintele Consiliului Județean Mehedinți și a fost trimisă către guvern.
Voica Briceag
3,106 total views, 2 views today