Ce se întâmplă cu agentul termic în iarna 2017-2018? Vezi aici ce spune primarul Severinului

Omul gospodar își face vara sanie, iar iarna car! Principiul acesta pare să îl urmeze și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, care, deși vara bate la ușă, a început deja pregătirile pentru asigurarea agentului termic în iarna care vine. Soluțiile nu par însă să fie prea generoase, iar termocentrala de la Halânga pare să rămână și în acest an soluția cea mai la îndemână. Doar că, se fac demersuri pentru ca funcționarea  termocentralei să fie asigurată pe gaze naturale, ceea ce ar scădea substanțial costurile. O decizie finală cu privire la asigurarea agentului termic în iarna care vine nu poate fi luată până în momentul în care instanța nu se va pronunța cu privire la ce se întâmplă cu litigiul dintre primărie și firma Alfa Ground Solutions care și-a asumat construcția unei noi termocentrale pentru oraș, investiție care este însă departe de a fi gata.

termo-halanga

Vara este ca și venită, dar asta nu înseamnă că, autoritățile s-au culcat pe o ureche și au abandonat până în pragul iernii, găsirea unei soluții pentru ca severinenii să nu petreacă sezonul rece în frig. Așa că se analizează toate posibilitățile în sensul acesta. Dat fiind litigiul cu firma care ar fi trebuit să construiască nouă termocentrală pentru oraș, se pare că, și iarna aceasta cea mai la îndemână soluție va fi tot termocentrala de la Halânga. În aceste zile se studiază şi varianta ca primăria să preia, cu ajutorul guvernului, cele două cazane de la Termocentrală, folosite pentru asigurarea agentului termic:

Marius Screciu

”Noi studiem posibilitatea preluării de la RAAN a celor două cazane pe care le-am utilizat în iarna anului 2016-2017. ANAF este instituția care are de recuperat cei mai mulți bani de la termocentrală și încercăm, cu sprijin guvernamental evident, ca statul să șteargă o parte din datorie sau să ne dea NOUĂ în compensare în contul datoriei RAAN, aceste cazane, iar în sensul acesta vom face demersuri pe lângă guvern. Dacă ne-ar fi transferate cele două cazane, atunci am avea posibilitatea să le racordăm la magistrala de gaze naturale. Dacă noi am duce gazul direct din magistrală nu am mai funcţiona cu păcură, iar costurile cu producția gigacaloriei ar scădea la jumătate, față de funcționarea pe păcură” a precizat Marius Screciu, primarul Severinului.

Preţul gigacaloriei, pe o funcţionare a cazanelor pe gaz, ar fi mai mult decât rezonabil a mai specificat primarul Severinului, astfel încât, acesta nu ar sări de 200 lei. Pe de altă parte, reprezentanții muncipalității fac demersuri pe lângă firma care adminstrează RAAN  pe perioada falimentului în vederea preluării reţelei de transport agent termic primar, reţea pe care municipalitatea doreşte să o modernizeze pe fonduri europene. Și în acest sens se fac demersuri să se ajungă tot la o compensare a datoriei RAAN către statul român:

”Am demarat procedura de achiziţie a reţelei de agent termic primar, pentru că cea secundară ne aparţine. Purtăm corespondenţă cu firma de insolvenţă de la RAAN, în maximum două luni de zile vom avea un răspuns de la ei şi vom avea un preţ şi vom demara procedura de achiţie” a mai adăugat Marius Screciu.

Toate aceste variante sunt studiate în această perioadă, dar ele ar deveni viabile și ar urma să fie luate în calcul, doar în momentul în care instanța va decide ce se întâmplă cu investiția privată derulată de reprezentanții firmei Alfa Ground Solutions pentru construcția unui modul termic nou pentru Drobeta Turnu Severin.

Voica Briceag

16,230 total views, 3 views today


un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.