7 cetățeni străini din Republica Moldova și Ucraina angajați fără forme legale în cadrul unor societăți din Drobeta Turnu Severin! Au fost descoperiți în urma unei acțiuni derulate de polițiștii din cadrul biroului de imigrări. Acțiunea s-a derulat în colaborare cu jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Drobeta – Turnu Severin și lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți în cadrul unei acțiuni comune pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competență.
”Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială din municipiul Drobeta -Turnu Severin au fost depistați 6 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 26 și 54 de ani, din Republica Moldova și Ucraina, care desfășurau activități lucrative fără forme legale. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal în România, însă nu aveau drept de muncă pe teritoriul țării noastre, respectiv nu dețineau avize de muncă sau de detașare. Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele străinilor decizii de returnare sub escortă, aceștia fiind conduși la Punctul de Trecere a Frontierei Galați, în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării noastre. Totodată, la ieșirea din țară pe numele lor a fost instituită măsura interdicției de intrare în România pe o perioadă de 6 luni,”se arată într-un comunicat remis de I.PJ. Mehedinți.
Deasemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei, se vor dispune măsurile legale conform prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. Acțiunile desfășurate de polițiști urmăresc asigurarea ordinii și siguranței cetățeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Voica Briceag
1,288 total views, 1 views today