Aproximativ 66,5 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în două mari proiecte de infrastructură a apei în România. Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu, a semnat continuarea extinderii sistemului de alimentare cu apă și canalizare în Mehedinți și Arad.
„Fiecare euro investit în statele membre, prin politica de coeziune, contează, iar aceste două proiecte reprezintă un nou exemplu concret al unei Europe căreia îi pasă de bunăstarea cetățenilor ei. Sper ca lucrările să fie finalizate în termenele prevăzute, pentru că astfel de investiții cofinanțate cu bani europeni vizează atât îmbunătățirea condițiilor de viață a multor romani, cât și protejarea mediului înconjurător”, a declarat comisarul european Corina Cretu.
În județul Mehedinți, 39 de milioane de euro vor fi investite în faza a doua a proiectului „Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare”. Astfel, vor putea fi finalizate lucrările la sistemele de distribuție și tratare a apei, cu accent pe reabilitarea a 7 izvoare de apă potabilă, construirea a 8 rezervoare de depozitare și modernizarea rețelei de apă potabilă și canalizare în lungime de peste 200 de km. Proiectul urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2019, asigurându-se astfel servicii publice de apă și canalizare de calitate pentru aproximativ 140.000 de locuitori din județ.
Voica Briceag
4,803 total views, 1 views today