Cum va arăta Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean după reabilitare

Judeţul Mehedinţi ar putea beneficia, în perioada următoare, de un heliport unde să poată ateriza elicopterele Smurd pentru preluarea urgenţelor medicale. De asemenea, unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean ar urma să fie reabilitată, extinsă şi dotată cu aparatură de ultimă generaţie, pentru eficientizarea actului medical. Toate acestea pot deveni realitate pe fonduri europene. În acest sens, reprezentanţii Consiliului Judeţean Mehedinţi au depus o cerere de finanţare în valoare de peste 2 milioane de euro.

Extinderea și modernizarea unității de primiri urgență din cadrul Spitalului Județean este o necesitate. Zilnic, peste 200 de  cazuri sunt preluate de specialiștii din această secție. Solicitărilor atât de numeroase li se răspunde cu mare greutate și întârziere de multe ori. Drept urmare, prin trimiterea cererii de finanțare privind modernizarea secţiei de urgenţe, în sistemul electornic My Smis, președintele Consiliului Judeţean a dorit să transmită și un mesaj tranșant  către personalul care lucrează pe UPU:

”Mi-aș dori ca odată cu modernizarea Unității de Primiri Urgențe să se schimbe și comportamentul angajaților care lucrează pe această secție. Mi-aș dori ca ei să se comporte decent cu pacienții, nu așa cum se comportă acum”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Proiectul de modernizarea, dotare și extindere UPU cuprinde construirea unui corp de clădire cu următoarele caracteristici: unitate de primiri urgențe în legătură cu spațiile existente la parterul corpului, dotată cu toate utilitățile: instalație sanitară, instalație electrică, de climatizare, ventilație, încălzire cu agent termic primar și gaze naturale, P.S.I. De asemenea, se vor amenaja suprafețele adiacente: suprafețe carosabile asfaltate obținute prin modernizarea și extinderea celor existente, inclusiv alee heliport; alei pietonale din asfalt; alei pietonale beton; spații verzi gazonate.

”Valoarea totală a investiţiei este de peste 2.100.000 euro, suma eligibilă din fonduri europene prin programul operaţional regional este de 1.500.000 euro, diferenţa de sumă urmând sa fie suportată din bugetul judeţului . Apreciez că reprezintă un demers deosebit de important pentru spitalul judeţean, era o oportunitate care nu putea fi ratată de consiliul judeţean şi cu siguranţă cererea de finanţare, în câteva luni, ne va fi aprobată”, a mai spus Aladin Georgescu.

Voica Briceag

8,613 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.