Centura de ocolire a municipiului Drobeta Turnu Severin s-a transformat în centura morții. Spre exemplu, doar la intersecția străzii Cicero cu șoseaua ocolitoare a orașului au avut loc în anul 2017 nu mai puțin de 6 accidente în urma cărora o persoană a murit, iar alte 5 au fost rănite grav, iar în 2018 au avut loc 9 accidente, în urma cărora au murit 4 persoane, iar alte 8 au fost rănite grav. În acest context, viceprimarul Severinului, Daniel Cîrjan, somează conducerea CNAIR să ia măsuri pentru urgente pentru reducerea numărului de accidente:
Centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin se află în administrarea și responsabilitatea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere care a primit de mai bine de o lună aviz din partea Poliției Rutiere Mehedinți pentru amplasarea unui sens giratoriu provizoriu. Această întârziere este o dovadă de iresponsabilitate și fac un apel public către conducerea acestei instituții să grăbească amplasarea sensului giratoriu care efectiv poate salva vieți omenești” a declarat Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Amenajarea unor sensuri giratorii ar fi necesară nu doar la intersecția centurii strada Cicero, căci mai este cel puțin o intersecție extrem de periculoasă- cea cu localitatea Cerneți. Dacă nu vor fi luate măsuri, autoritățile din Mehedinți vor continua să numere victime pe centura Severinului. Vieți omenești se vor pierde și familii vor fi distruse, în cazul în care nu se schimbă urgent lucrurile.
Voica Briceag
7,193 total views, 2 views today