Dezincriminarea şi aministia, păreri pro şi contra. Vezi aici ce spune preşedintele Comisiei de Constituţionalitate şi Libertăţi Civile

Reprezentanții judecătorilor, oameni politici, reprezentanţi ai presei şi societăţii civile cer Guvernului condus de Sorin Grindeanu să nu modifice legislația penală și să nu emită o ordonanță pentru grațierea pedepselor, fără o dezbatere publică reală.

Ionuţ Sibinescu, Preşedintele Comisiei de Constituţionalitate, Libertăţi Civile şi Monitorizare a executării hotărârilor CEDO, a vorbit la Drobeta Turnu Severin despre ordonanţa guvernului de dezincriminare. La comisia condusă de senatorul mehedinţean ajung toate deciziile Curţii Europene pentru Drepturile Omului şi se cunosc exact poziţiile forurilor europene cu privire la condiţiile de detenţie din România:

sibinescu

„La comisia la care îmi desfăşor activitatea ajung toate hotărârile CEDO şi aş vrea să vă spun că sunt foarte multe hotărâri definitve ale curţii care incrimineazaă şi condamnă România. Acestea implică şi cheltuieli foarte mari şi implică şi efort bugetar suplimentar. Nu aş avrea să vorbesc despre această ordonanţă de guvern care doreşte o dezincriminare şi o graţiere, dar aş vrea să vă spun că, din punct de vedere al hotărârilor CEDO ar fi binevenită. ”

decizii cedo

Cel mai mare pericol invocat de ministrul justiţiei, în susţinerea necesităţii adoptării acestei ordonanţe este faptul că, România va fi condamnată la CEDO pentru condițiile de detenție și va fi obligată să plătească „sume uriașe“, așa cum s-a întâmplat în cazul altor state. La CEDO exista un precedent, si anume exista o  decizie pilot a CEDO impotriva Italiei pentru supraaglomerare: Italia a platit în 2012 – 120 de mil euro amendă pentru surpaaglomerarea din penitenciare. O astfel de ordonanţă nu poate trece însă fără acordul şi consultarea societăţii civile şi a forurilor din domeniul justiţiei, a mai susţinut Sibinescu:

„În acest fel când se va ajunge la o formă finală, sper să fie un acord care să pună  de acord părerile celor din justiţie, această ordonanţă trebuie să cuprindă şi părerile societăţii civile, dar şi o relaxare a aspectului legat de condiţiile de detenţie din România. Când vorbim de deciziile CEDO, vorbim şi despre condamnări comerciale, dar în primul rând vorbim de condmanări pentru condiţiile de cazare din penitenciare”,  a declarat la Drobeta Turnu Severin, Ionuţ Sibinescu, preşedintele Comisiei de de Constituţionalitate şi Libertăţi Civile şi Monitorizare a executării hotărârilor CEDO.

Dedicație sau nu, ordonanța de grațiere îi folosește la fix şi liderului PSD, Liviu Dragnea pentru a scăpa de condamnarea din dosarul „Referendumul“. Și nu doar lui.

Voica Briceag

4,245 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.