Dosare penale pentru conducerea fără permis a trotinetelor electrice! Vezi aici ce au mai descoperit polițiștii

Pericol pe două roți stopat de polițiștii mehedințeni! Este vorba despre o amplă acțiune a polițiștilor efectuată sub coordonarea directă a inspectorului șef al I.P.J. Mehedinți, Remus Lucian Luca, cu privire la circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice, vehicule care au invadat în ultima perioadă străzile municipiului Drobeta Turnu Severin. Fără a fi prevăzute cu plăcuțe de identificare sau semnalizări, acestea se puteau închiria în baza buletinului, fără a se face dovada cunoașterii regulilor de circulație în pofida faptului că dezvoltă o viteză suficient de mare pentru a fi un pericol pentru șoferi, dar și pentru pietoni, căci, conducătorii lor pătrundeau cu trotinetele și în zonele pietonale. În urma acțiunii s-au constituit mai multe dosare penale pentru conducerea unor unui vehicul fără permis de conducere:

”Cu ocazia acțiunii organizate, față de 8 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 41 ani, depistate în trafic, pe raza municipiului, conducând astfel de vehicule, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de art.335, alin. 2 şi art. 334, alin.1 precum și încredințarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin.3 din Codul penal. Vehiculele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor” se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Mehedinți.

Persoanele care conduc sau inchiriază/încredințează astfel de vehicule, pentru a fi puse în circulație ele trebuie să fie înregistrate/înmatriculate, iar cei care doresc să circule pe drumurile publice trebuie să dețină permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte vehiculul electric.

Totodată, conform articolului 6, punctual 21, din OUG 195/2002 Republicată, privind circulația pe drumurile publice, polițiștii reamintesc faptul că:

moped – autovehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h și care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depășește 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric. Este asimilat mopedului cvadriciclul ușor, astfel cum este definit la pct. 6 partea A din anexa nr. 1 la secțiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare

 

Voica Briceag

9,353 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.