În perioada 18-30 aprilie 2017, elevii mehedințeni calificați la olimpiadele naționale școlare, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate s-au remarcat printr-o prestație deosebită concretizată prin numărul de premii și mențiuni obținute.
Astfel, la Olimpiada Națională de Matematică, desfășurată la Timișoara, între 19-23 aprilie 2017, au participat 11 elevi, însoțiți de doamnele profesoare Dana Poponiu și Adela Grecu. Elevul Vasile Marian Daniel (clasa a VIII-a, Colegiul Național Pedagogic ”St. Odobleja”, prof. îndrumător Bondoc Gabriela) a obținut mențiune, medalie de argint și a fost inclus în lotul lărgit pentru participarea la olimpiada internațională, 2017. De asemenea, s-au mai obținut patru medalii de bronz: Marinescu Raluca Mihaela (clasa a VI-a, Colegiului Național ”Gh. Țițeica”, prof. îndrumător Draga Mariana Tătucu), Șeitan Radu Cătălin (clasa a X-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Paponiu Dana), Marghescu Bogdan (clasa a XI-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Prajea Manuela) și Lungu Vlad (clasa a XII-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Căiniceanu Gheorghe).
La Olimpiada Națională de Limba și literatura română, desfășurată la Alba Iulia, între 25-29 aprilie 2017, elevii Colegiului Național ”Gh. Țițeica”: Ofițeru Cristian-Felix (clasa a X-a, prof. îndrumător Ciurel Mirela) și Mitrache Iulia (clasa a XI-a, prof. îndrumător Petrescu Magelona) au obținut fiecare câte o mențiune. Alte rezulatate deosebite s-au înregistrat și la olimpiada ”Lectura ca abilitate de viață”, unde la gimnaziu, eleva Drugă Ștefania Briana (clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Alice Voinescu”, prof. îndrumător Sfrenț Minerva) a obținut mențiune și, la liceu, Mitrache Iulia (clasa a XI-a, Colegiului Național ”Gh. Țițeica”, prof. îndrumător Petrescu Magelona) a obținut premiul III.
La Olimpiada de Limba franceză, desfășurată la Gura Humorului, între 24-28 aprilie 2017, eleva Bebec Maria (clasa a XI-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Bălu Mihaela) a obținut premiul II iar Savu Roxana Ana-Maria Gabriela (clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”D. Crașoveanu” Izvoru Bârzii, prof. îndrumător Răcman Mihaela) a obținut o mențiune specială.
La Olimpiada de Limba Engleză, desfășurată la Pitești, între 24-28 aprilie 2017, Drăghici Oana Silvia (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Crețescu Nicolița) a obținut premiul II.
La Olimpiada de Limba spaniolă, desfășurată la Botoșani, între 24-28 aprilie 2017, s-au obținut trei premii speciale: Sgîrcea V. Viviana Alina (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr. 3, prof. îndrumător Hinoveanu Mihaela), Ica E. A. Iulia Raluca (clasa a IX-a, Liceul Teoretic ”V. Gomoiu” Vânju Mare) și Ploscă B. Maria Alexandra (clasa a X-a, Colegiul Național ”Gh. Țițeica”, prof. îndrumător Manafu Florentina) și o mențiune specială: Atănăsoaiei-Balaci Ana-Maria-Roxana (clasa a XI-a, Colegiul Național ”Gh. Țițeica”, prof. îndrumător Manafu Florentina).
La Olimpiada de Limba Germană Modernă, desfășurată la Piatra Neamț, între 20-26 aprilie 2017, eleva Manolea Astrid (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Wolfang Mihăilescu) a reușit să obțină premiul III.
La Olimpiada Națională de Geografie, desfășurată la Oradea, între 19-25 aprilie 2017, s-au obținut o mențiune și un premiu special, de către elevul Schverin Christian (clasa a XI-a, Liceul Teoretic ”Traian Lalescu”, Orșova, prof. îndrumător Drăgan Anca) și un premiu special, de către Dunărințu Georgiana (clasa a X-a, Colegiul Național ”Gh. Țițeica”, profesor îndrumător Giurgi Paul).
La Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie – Licee Pedagogice, desfășurată la Arad, între 23-26 aprilie 2017, elevele Colegiului Național Pedagogic ”St. Odobleja”, Ionița Mihaela (clasa a XI-a, prof. îndrumător Laura Butaru) și Lascău Anda (clasa a XI-a, prof. îndrumător Zaharia Dora) au obținut premii speciale.
La Olimpiada Națională de Fizică, desfășurată la Tg. Jiu, între 24-28 aprilie 2017, s-au obținut: o medalie de argint, de către eleva Popescu Andreea Diana (clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Alice Voinescu”, prof. îndrumători Iacobescu Dumitru și Iordache Claudiu) și trei medalii de argint, de către elevii Urziceanu Vlad (clasa a VI-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Iordache Claudiu), Chereșdi Doru (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Gh. Țițeica”, prof. îndrumător Matei Lia), Grecu Bogdan (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Zaharescu Tamara). Totodată, elevului Gardner Benjamin (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Zaharescu Tamara) i s-a acordat mențiune de onoare.
La Olimpiada Națională de Istorie, desfășurată la Buzău, între 24-28 aprilie 2017, eleva Boboruță Roxana Andreea, clasa a VIII-a, de la Colegiul Național ”Gh. Țițeica” a obținut premiul III, fiind îndrumată de către doamna profesor Mustață Rodica.
La Olimpiada Națională de Informatică, secțiunea Liceu, desfășurată la Brașov, între 20-25 aprilie 2017, s-au obținut două medalii de bronz, de către elevii Chereșdi Doru (clasa a IX-a, Colegiul Național ”Gh. Țițeica”, prof. îndrumător Serban Otilia) și Florea Andrei Bogdan (clasa a X-a, Colegiul Național ”Gh. Țițeica”, prof. îndrumător Rodica Crețescu). La Olimpiada de Educație Tehnologică, desfășurată la Arad, eleva Pîrvulescu Anisia (clasa a VIII-a, Colegiul Național ”Traian”, prof. îndrumător Zinca Elena) a obținut premiul III.
La Olimpiada de limba rromani maternă, desfășurată la Baia Mare, între 23-26 aprilie 2017, Enea Stefan, elev al Școlii Gimnaziale Dănceu a obținut premiul III, profesor pregătitor fiind Stoica Stelian.
La Olimpiada de limba cehă maternă, desfășurată la Oradea, între 18-24 aprilie 2017, elevii Școlii Gimnaziale Eibenthal au obținut: premiul II – Mleziva David Silvester, clasa a VII-a și mențiune – Svoboda Miroslav Daniel, clasa a VIII-a, ambii tineri fiind pregătiți domnul profesor Vladimir Kovar.
La Olimpiada de neogreacă, desfășurată la Brașov, între 26-28 aprilie 2017, s-au obținut trei premii speciale: Petolea Iustina-Andreea (Colegiul Național ”Gh. Țițeica”), Popescu Mădălina (Colegiul Național ”Traian”) și Peleașa Teodora-Mihaela (Colegiul Național ”Traian”), toți cei trei elevi fiind pregătiți de doamna Paula Scalcău.
”Cu dorința recunoașterii și promovării performanțelor obținute la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți mulțumește pe această cale tuturor celor implicați: părinți, elevi, profesori pentru efortul depus în susținerea performanței școlare și, totodată, urează succes elevilor calificați la concursurile școlare ce se vor desfășura în perioada următoare (mai-august 2017).” – Inspector Școlar General – Mirela Pintea Enea
12,230 total views, 2 views today