Elevii revin la școală pentru pregătire și susținerea examenelor naționale. Vezi aici ce măsuri de protecție sanitară au fost luate
Elevii vor reveni la școală pentru pregătire și pentru susținerea examenelor naționale. Și cum epidemia de coronavirus nu a fost stinsă, s-au luat măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii SARS COV 2. Elevii vor purta mască, li se va măsura temperatura la intrarea în școală și se vor respecta reguli stricte de igienă a mâinilor. Pentru revenirea la școală în condiții de maximă siguranță, primarii au luat și ei măsuri speciale. Spre exemplu, edilul Severinului, Marius Screciu, a cerut ca echipe ale primăriei să asigure dezinfectarea școlilor de pe raza municipiului și a alocat banii necesari în vederea achiziției de termoscanere pentru măsurarea temperaturii la intrarea în școală.
”Este important să pregătim toate clasele, pentru a oferi condiții propice pentru desfășurarea examenelor. Vom continua acțiunea în toate școlile, unde se vor desfășura cursuri, pentru pregătirea și desfășurarea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat. Fiecare spațiu din unitățile de învățământ este igienizat de echipe ale primăriei, sprijinite de echipe ale fiecărei școli. În perioada următoare, vor sosi termoscanerele, pentru măsurarea temperaturii corporale și lămpile ultraviolete, care vor asigura măsuri de protecție suplimentare pentru elevi și cadre didactice. Suntem pregătiți să asigurăm toate condițiile pentru buna desfășurare a examenelor și pentru a evita apariția sau răspândirea unor cazuri de îmbolnăvire” a precizat Marius Screciu, primarul municpiului Drobeta Turnu Severin.
Potrivit unui ordin comun al ministerului educației și cel al sănătății, odată cu revenirea la școală, pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maxim 10 elevi fiecare. Accesul în interiorul școlii se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, și verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37 grade. Pe toată durata activităților desfășurate în școală, atât elevii cât și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și dreapta și un rând liber în față și spate.
939 total views, 4 views today