Emilian Vîlcu, susţinut de PNL Mehedinţi pentru funcţia de primar al comunei Şimian

Liberalii mehedinţeni îl susţin pe Emilian Vîlcu pentru funcţia de primar al comunei Şimian. Acesta candidează pentru a doua oară la această funcţie, prima sa candidatură fiind înregistrată la alegerile din 2012. Atunci diferenţa dintre Vîlcu şi Constantin Truşcă a fost una destul de mică:

emil vilcu

„Analizând situaţia actuală a comunei Şimian, vreau să îi anunţ pe locuitorii comunei că am hotărât să îmi depun candidatura pentru funcţia de primar cu ocazia alegerilor parţiale care vor avea loc în data de 11 iunie 2017,” a declarat Emilian Vîlcu.

La depunerea candidaturii, au fost prezenţi şi lideri ai organizaţiei judeţene, mai puţin preşedintele formaţiunii, Virgil Popescu, cel care s-a limitat să îl susţină pe Vîlcu de pe facebook. La eveniment au fost prezenţi însă mai mulţi membri ai organizaţiei PNL Mehedinţi:

CIRJAN

„S-au făcut lucruri bune în comuna Şimian şi ninemi nu le neagă. Se pot face însă mult mai multe, iar Şimianul nu este doar o simplă comună, limitrofă Severinului, ci poate deveni un pol de dezvoltare socio-economică pentru Mehedinţi. Candidatul PNL Mehedinţi pentru Şimian, Emilian Vîlcu, are capacitatea să aducă dezvoltarea socio-economică necesară comunei şi are sprijinul total al organizaţiei pentru  a câştiga această competiţie electorală”, a declarat Daniel Cîrjan, prim vicepreşedinte PNL Mehedinţi.

DORU CONSTANTINESCU

„Îmi doresc ca cel mai bun să câştige şi am încredere în votul pe care îl vor da cetăţenii candidaţilor care şi-au depus candidatura. Îmi doresc tot ce e mai bine pentru comuna Şimian” a susţinut Doru Constantinescu, el însuşi fost candidat pentru funcţia de primar al Şimianului cu ani în urmă.

danut rolea

„Îi doresc succes lui Emilian Vîlcu şi sunt convins că are şanse reale să câştige primăria Şimian, evident cu sprijinul locuitorilor,” a declarat Dănuţ Rolea, decan al baroului de avocaţi Mehedinţi şi un liberal cu ştate vechi.

De la depunerea candidaturii au lipsit greii PNL Mehedinţi, nici Marius Bălu, secretar executiv regional al PNL Oltenia şi nici Virgil Popescu, nefiind de faţă la depunerea candidaturii lui Emil Vîlcu.

Voica Briceag

9,478 total views, 4 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.