Cazurile de infectare cu virusul SARS-CoV-2 se înmulțesc de la o zi la alta, iar gestionarea situației cere măsuri rapide și eficiente. În acest context, la nivelul Consiliului Județean Mehedinți s-au căutat soluții pentru creșterea numărului de paturi pentru ATI. A fost depus un proiect pentru atragerea de fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro, în vederea construirii unui spital modular în curtea unității medicale. Totodată, zilele următoare încep procedurile de achiziție pentru aparatură și echipamente medicale în valoare de 6,4 milioane euro pentru dotarea Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin. Spitalul modular care urmează a fi construit cu fonduri europene va avea 10 paturi de terapie intensivă și 19 paturi de observație, unde vor fi internați pacienții de COVID 19. Întreaga aparatură necesară dotării unității, dar și partea de infrastructură vor fi suportate din fonduri europene în valoare de 3 milioane euro, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. ”Tot pentru creșterea capacității de intervenție în cazul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2, Consiliul Județean Mehedinți a elaborat în urmă cu câteva luni un proiect de dotare cu aparatură a Spitalului Județean de Urgență, în valoare de 6,4 milioane euro. Proiectul a fost admis spre a fi finanțat cu fonduri europene, iar astăzi s-a semnat contractul și urmează să înceapă procedurile de achiziție. Printre aparatura și echipamentele ce vor fi achiziționate se regăsesc o ambulanță performantă, patru aparate ecograf, un tomograf, un electrocardiograf, un aparat de anestezie de înaltă performanță, toate pentru a îmbunătăți condițiile de diagnosticare și tratament în cadrul Spitalului Județean de Urgență”, a precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
1,225 total views, 1 views today