Festivitatea de deschidere a turneului de fotbal International Stars Tournament – organizat de Asociația Club Sportiv LUCEAFĂRUL Drobeta Turnu Severin în parteneriat cu Primăria Drobeta Turnu Severin, a avut loc astăzi în Drobeta Turnu Severin, pe Stadionul Municipal. La deschidere au fost prezente cele 16 echipe paticipante la acest turneu. Festivitatea a fost urmată de un meci amical old-boys între antrenorii şi conducătorii echipelor participante.
INTERNAŢIONAL STARS TOURNAMENT este o competiţie rezervată pentru copii şi juniori, organizată la două categorii de vârstă – la U 11 ani şi U 13 ani. Acest turneu este la a două ediţie și se va desfășura pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în zilele de 24, 25 şi 26 iunie.
La cele două categorii de vârstă vor participa echipele clubului organizator alături de echipe din Serbia şi din judeţele Dolj, Gorj, Olt, Timiş şi Constanţa. Astfel, la U 11, din grupa A fac parte LUCEAFĂRUL Dtobeta, CS Universitatea Craiova, FK Djerdap Kladovo şi LPS Tg. Jiu, iar grupa B este compusă din Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, LPS Banatul Timişoara, CSS Slatina şi OFK Boban Negotin. La U 13 se vor duela în grupa A LUCEAFĂRUL Drobeta, Dynamic Craiova, FK Djerdap Kladovo şi Kinder ML Tg. Jiu, iar Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, Pandurii Tg. Jiu, CSS Slatina şi OFK Boban Negotin vor juca în grupa B.
Meciurile juniorilor vor avea loc sâmbătă şi duminică pe stadionul Municipal cu începere de la ora 09:00, festivitatea de premiere va fi duminică la ora 18:30.
Galerie foto:
10,317 total views, 2 views today