Furtul de lemne, o afacere ilegală care înflorește în sezonul rece. Vezi aici ultimele acțiuni ale polițiștilor

În apropierea sezonului rece o afacere ilegală înflorește și le aduce venituri însemnate celor care taie copaci pentru valorificarea lemnelor de foc. Este și motivul pentru care polițiștii din cadrul Inspetoratului Județean de Poliție sunt și mai vigilenți în această perioadă pentru a stopa desfrișările. În doar două zile au fost descoperite trei transporturi ilegale de masă lemnoaasă, după cum urmează.

,,La data de 21 octombrie a.c., Poliția orașului Strehaia a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat de 53 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi cu privire la faptul că o persoană sustrage material lemnos de pe un teren agricol.

La fața locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Posturilor de Poliție Corcova și Broșteni, care au efectuat verificări, stabilind că, un bărbat, de 57 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi tăiat patru arbori, de esenţă salcâm, de pe un teren arabil, ce nu face parte din fondul forestier.

În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere,, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul Județean al Poliției.

La doar o zi distanță, pe 22 octombrie, poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Izvoru Bîrzii au identificat în trafic un bărbat de 52 de ani din comuna Șimian, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea, pe DN 67, în localitatea Halânga, un tractor, care tracta o remorcă neînmatriculată, în care se afla cantitatea de 1,52 m.c. material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat faptul că bărbatul transporta material lemnos fără documente legale de provenienţă şi pentru care nu avea aviz de însoțire ori alt document prevăzut de lege.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. ,,

La data de 22 octombrie, poliţiştii Postului de Poliție Bîcleș au organizat și executat o acțiune pe linie de silvicultură împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Strehaia, ocazie cu care a fost depistat un bărbat de 56 ani din comuna Breznița de Motru, județul Mehedinți, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, pe raza localității Bîcleș, cantitatea de 4 m.c. material lemnos de esență cer, fără a deține documente de proveniență sau de însoțire.

În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională conform Legii nr. 171/2010, în valoare de 3000 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și lăsat în custodia organelor silvice, se mai arată în comunicat de presă remis de IPJ Mehedinți.

 

Voica Briceag

3,934 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.