Lovitură grea dată de polițiștii de frontieră din Mehedinți unei grupări infracționale formată din șapte bărbați, care făcea trafic cu țigări de mai mult timp, pe fluviul Dunărea. Contrabandiștii erau monitorizați de polițiști de mai mult timp. Aceștia au fost opriți în apropierea localității Chilia, iar la verificarea autoturismelor s-a descoperit o cantitate impresionantă de țigări netimbrate aduse în țară din Republica Serbia.
În baza unor informaţii şi date deţinute, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au organizat şi desfăşurat, sub coordonarea procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile peste fluviul Dunărea, în cadrul căreia cu ajutorul mijloacelor de supraveghere din dotare, au fost observate două autoturisme marca Audi, care se îndreptau dinspre fluviul Dunărea spre comunicaţia Chilia-Crivina, cu intenţia de a ajunge la drumul judeţean.
Cu ajutorul mijloacelor de supraveghere, indivizii au fost observați în timp ce se îndreptau la bordul a două autoturisme Audi, dinspre Dunăre, cu intenția de a intra pe un drum, județean, în apropierea localității Chilia din Mehedinți. Polițiștii au oprit cele două mașini, iar la bordul uneia dintre ele au descoperit aproape 5000 de pachete cu țigări, netimbrate, în valoare de 60.000 de lei. Cei șapte au fost aduși la sediul Poliției de Frontieră din Drobeta-Turnu-Severin, iar ulterior șoferul mașinii în care se aflau țigările a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie dus la Tribunalul Mehedinți cu propunere de arestare pentru 30 de zile. Țigările au fost confiscate, iar cele două autoturisme ridicate în vederea indisponibilizării. Indivizii sunt cercetați pentru contrabandă și constituirea unui grup infracțional organizat.
Voica Briceag
6,008 total views, 2 views today