Campaniile electorale din acest an ar trebui să se desfăşoare fără sufocarea oraşelor cu panouri electorale şi mashuri din care zâmbesc candidaţii. Aşa prevăd normele metodologice adoptate de Guvern pentru aplicarea legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale adoptată anul trecut de Parlament prevede o serie de restricţii comparativ cu vechea lege din 2006.
Astfel, parlamentarii au hotărât că în campanie, pot fi utilizate numai anumite tipuri de materiale de propagandă electorală. În acest sens candidaţii se pot promova doar prin intermediul:
a) afişe electorale
b) materiale audio sau video, difuzate de mass-media
c) publicitate în presa scrisă;
d) materiale de propagandă electorală online;
e) broşuri, pliante şi alte materiale tipărite
Totodată, normele metodologice detaliază prevederea din lege potrivit căreia cheltuiele sunt strict limitate în funcție de tipul de cheltuială electorală. Astfel, se precizează că se pot efectua numai următoarele tipuri de cheltuieli electorale:
- cheltuielile pentru producția și difuzarea materialelor de propaganda electorală la radio, televiziune și în presa scrisă în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;
- cheltuielile pentru producția și difuzarea materialelor de propaganda electorală online, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;
- cheltuielile pentru cercetări sociologice, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;
- cheltuielile pentru afișe electorale, în cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate;
Primele alegeri desfăşurate conform noilor reguli sunt cele locale ar urma să aibă loc în data de 5 iunie 2016, urmând ca startul campaniei electorale să fie dat pe 6 mai 2016, potrivit unor proiecte de hotărâri ale Guvernului privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, puse în dezbatere de Autoritatea Electorală Permanentă.
3,715 total views, 1 views today