Iarna bate la uşă, dar severinenii încă nu ştiu dacă vor primi sau nu agent termic în această iarnă căci de la intrarea în faliment a RAAN, termoficarea oraşului este incertă, în contextul în care lucrările la noul modul termic al oraşului s-au împotmolit din cauza lipsei banilor. Acestea au fost reluate cu întârziere la mijlocul lunii septembrie, odată cu obţinerea unui credit bancar, dar este imposibil ca această lucrare să fie gata mai devreme de luna februarie.
O prognoză a Administraţiei Naţionale de Meterologie arată că în această săptămână frigul se va instala la Drobeta Turnu Severin, iar temperaturile vor coborî până în jurul valorii de 12 grade în timpul zilei, iar nopţile vor deveni de-a dreptul friguroase, iar la mijlocul săptămânii în timpul nopţii, valoarea medie a temperaturilor se va situa în jurul valorii de 2 grade Celsius şi chiar 0 grade.
În această perioadă la nivelul primăriei Drobeta Turnu Severin se fac demersuri pentru stabilirea condiţiilor în care se vor închiria echipamentele termocentralei de la Halânga, în condiţiile în care creditorii şi-au dat acordul pentru ca acest lucru să se întâmple. Urmează acum ca cele două entităţi să aprobe contractul cadru de furnizare a energiei termice care va trebui să ajungă la toate asociaţiile de proprietari şi la agenţii economici şi persoanele fizice în vederea aprobării. Chiar şi aşa, nu se cunoaşte cu certitudine data la care va începe furnizarea căldurii şi nu se ştie nici de unde primăria va avea bani pentru achiziţia de combustibil. Pentru cărbune se poate apela şi la un împrumut în contextul în care iniţiativa senatorilor Marius Bălu (PNL) şi Şerban Nicolae (PSD) de alocare a banilor necesari pentru cărbune şi păcură nu va primi aprobare în comisia de buget finanţe. Cert este că iarna este mai aproape decât şi-ar dori autorităţile, iar paşii care s-au făcut până acum pentru a primi căldură au fost mici şi destul de greoi.
Voica Briceag
6,867 total views, 1 views today