”Copiii – Viitorul Severinului” este o inițiativă a viceprimarului Daniel Cîrjan care ar putea deveni realitate în anii următori, dacă acest proiect va primi girul consilierilor locali ai municipiului Drobeta Turnu Severin. Se propune prin intermediul acestui proiect organizarea anuală a unei Gale de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” în cadrul căreia ar urma să fie premiați tinerii merituoși care au obținut rezultate deosebite pe parcursul unui an școlar:
”Într-o perioadă în care societatea românească, în ansamblul ei, pare preocupată de mai degrabă de promovarea nonvalorilor, considerăm că este nevoie de o mult mai mare promovare a copiilor merituoși care reprezintă viitorul comunității noastre. Astfel, Gala de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” ar putea constitui o oportunitate pentru comunitate de a-și recompensa și promova tinerii valoroși care obțin rezultate deosebite atât la învățătură, cât și în diferite domenii precum sportul, cultura, etc”, a declarat pentru descoperamehedinti.ro., Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Gala de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” ar urma să aibă 4 secțiuni, în funcție de vârsta participanților : Secțiunea A : elevi de liceu; Secțiunea B : elevi din ciclul gimnazial; Secțiunea C : elevi din ciclul primar; Secțiunea D – ,,Prichindei” : copii din ciclul preșcolar din cadrul grădinițelor de stat și particulare. Mai mult, Gala de Excelență „ Copiii – Viitorul Severinului” ar urma să aibă, în funcție și de secțiunile de mai sus, următoarele categorii pentru care să se acorde premii: Ambasador pentru Severin; Social; Arte, ansambluri; Arte, individual; Sport de echipă; Sport individual; IT; Științe; Mediu; Inovație. Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin va încheia protocoale de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, cu ONG-uri sau cu orice altă instituție care poate contribui la promovarea tinerilor noștri valoroși.
Voica Briceag
2,841 total views, 2 views today