Iluminatul public al parcului Dragalina este modernizat în această perioadă. Lucrările au demarat la începutul lunii februarie și se estimează că vor fi gata în aproximativ o lună. Investiția este realizată pe banii primăriei Drobeta Turnu Severin și include modernizarea totală a vechiului sistem de iluminat. Practic, numărul corpurilor de iluminat va fi suplimentat, astfel ca toate zonele de promenadă să fie luminate corespunzător:
”În planul de investiții pentru 2018 au fost alocați bani și pentru extinderea și modernizarea iluminatului public din parcul Dragalina. Sistemul de iluminat din acest parc este foarte vechi, este degradat, iar din cei 11 stâlpi de iluminat existenți în parc în acest moment, sunt foarte mulți care, în acest moment nu sunt funcționali. Noul proiect prevede instalarea unui număr de 40 de stâlpi de iluminat cu LED. Vom încerca să căutăm soluții și pentru modernizarea parcului care, în acest moment nu arată prea grozav,” a declarat Daniel Cîrjan, viceprimarul Severinului.
Conform specialiştilor care au realizat proiectul noului sistem de iluminat, după ce lucrările de modernizare vor fi finalizate, eficienţa noii reţele se va îmbunătăţi cu 30%, iar consumul se va reduce cu 50%.
Voica Briceag
13,119 total views, 3 views today