„Incendiul a fost stins la orele 17:30. La acest moment se fac evaluări ale echipamentelor pentru a reda în exploatare grupurile oprite, în condiţii de siguranţă. Nu există urmări semnificative şi nu este afectată funcţionarea C.H.E. Porţile de Fier. Urmează ca, în perioada imediat următoare, să se investigheze cauzele care au dus la producerea incendiului şi să fie făcută o evaluare a pagubelor materiale provocate în cursul incidentului”, precizează compania.
Focul a izbucnit joi după-amiaza în jurul orei 16:40 în zona transformatorului aferent hidroagregatului 4, amplasat pe platforma exterioară a Hidrocentralei Porţile de Fier I. Potrivit Hidroelectrica, avaria a apărut la o oală de înaltă tensiune prin care se realizează legătura transformatorului cu cablul de evacuare a energiei, de 220 kV:
„Au fost alertate echipajele ISU din zona Drobeta care, împreună cu personalul de exploatare al Hidroelectrica au acţionat cu promptitudine pentru limitarea efectelor avariei. Preventiv au fost oprite grupurile 3 şi 5 ale C.H.E. Porţile de Fier pentru a crea condiţii de intervenţie”, se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit datelor afişate de Hidroelectrica, la sfârşitul anului 2015 sucursala de la Porţile de Fier a livrat în sistem 6.997 GWh de energie (44,1% din cantitatea de energie livrată în sistem de toate cele 7 sucursale Hidroelectrica), la o putere instalată de 1.660 MW.
Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Puterea instalată de care dispune compania este de 6.444 MW.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat, la Antena 3, că a trimis la fața locului pentru a evalua situația și pentru a face un raport cu privire la cauzele care au generat acest incendiu, pe secretarul de stat din minister care se ocupă de situaţii de urgenţă, Andrei Petrişor Maioreanu.
„Am luat toate măsurile urgente necesare pentru a limita efectele care sunt neplăcute şi sunt şi efecte economice”, a spus Anton Anton.
Voica Briceag
3,358 total views, 4 views today