Luni, 30 octombrie, a avut loc adunarea generală a organizației de femei a Partidului Național Liberal, filiala Drobeta Turnu Severin. În cadrul întâlnirii a fost aleasă și noua conducere a celei mai puternice filiale a femeilor liberale. În funcția de președinte a fost aleasă Magda Iorgovan, un profesionist în domeniul sanitar-în care își desfășoară activitatea, dar și un recunoscut activist politic, dar mai ales civic. Magda Iorgovan ocupă și funcția de consilier local în cadrul consiliului local Drobeta Turnu Severin:
,,Alături de echipa pe care o coordonez de luni, ne-am propus să dezvoltăm și să consolidăm organizația de femei a Partidului Național Liberal. Ne dorim să creștem vizibilitatea organizației în spațiul public și politic. Așteptăm să ni se alăture toate femeile care doresc să se implice în organizarea evenimentelor și a unor acțiuni cu ocazia sărbătorilor naționale și religioase,, a declarat Magda Iorgovan, președintele O.F.P.N.L. Drobeta Turnu Severin.
Totodată, femeile liberale își propun să pregătească și să lanseze proiecte și acțiuni destinate diverselor categorii sociale. În sprinjinul organizației de femei a PNL a venit și primi-vicepreședintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan. Al doilea om din PNL Mehedinți a declarat ca Partidul Național Liberal acordă o atenție deosebită organizațiilor speciale din cadrul PNL și așteaptă initiațive din partea acestora, inițiative cărora să se alăture în calitate de partener solid în vederea derulării de acțiuni ce vin în sprijinul comunității.
5,026 total views, 1 views today