O nouă distribuire a ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană la Drobeta Turnu Severin

Odată cu data de 28 septembrie a fost reluată distribuirea ajutoarelor alimentare primite sub formă de sprijin social din partea Uniunii Europene. În depozitele primăriei severinene mai sunt în jur de 5 000 de pachete care vor fi distribuite către cei care au dreptul să le primească. Această nouă redistribuire a fost necesară după ce, din cei aproximativ 11.000 de beneficiari, doar în jur de 5 000 au venit să îşi ridice alimentele.  Aşa că, parte din pachetele care nu au fost distribuite au ajuns la comunele care au avut solicitări mai mari decât alimentele aflate pe stoc. Chiar şi după această redistribuire, pe stoc au mai rămas în jur de 4500 de pachet care vor ajunge la aceeaşi beneficiari ca şi în vară:

danile cirjan

„Ne aflăm în etapa a treia de distribuire a ajutoarelor de la UE. În acesată perioadă au rămas nedistribuite în Drobeta Turnu Severin 4397 de pachete. Între 28-30 septembrie s-a procedat la distribuirea acestora către persoanele beneficiare de ajutor social, de alocaţie pentru susţinerea familie precum şi cei aflaţi în şomaj şi urmează ca între 3 şi 5 octombrie să fie distribuite pachetele alimentare pentru cei cu handicap, pentru pensionarii cu venituri sub 450 lei, precum şi către cei fără venituri sau cu venituri sub 450 lei”, a precizat pentru descoperamehedinti.ro viceprimarul Severinului, Daniel Cîrjan.

Au dreptul la pachete cu alimente familiile şi persoanele singure beneficiare de venit minim garantat; familiile beneficiare de alocaţie complementară; şomerii cu o indemnizaţie de până la 450 de lei; pensionarii cu o pensie sub 450 de lei; beneficiarii indemnizaţiei sociale pentru pensionari, al căror venit este sub 450 de lei pe lună; persoanele cu handicap grav, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale prevederilor legilor speciale.

Voica Briceag

7,263 total views, 2 views today


un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.