În data de 11 martie 2019 s-a semnat Contractul de finanțare pe Programul Operațional Infrastructura Mare, „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mehedinți în perioada 2014-2020”. Contractul a fost semnat cu Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare reprezentat legal prin doamna Rovana PLUMB, ministrul fondurilor europene pe de o parte și Societatea SECOM S.A. reprezentată legal de domnul Dorin Ilian LEȚEA, director general, în calitate de Beneficiar al finanțării. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 6.566.782,13 lei. Proiectul face parte din Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa prioritară 3. Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.2. Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației.
Obiectivul general este continuarea procesului de elaborare a documentațiilor necesare în vederea obținerii finanțării proiectului de investiții din fondurile europene destinate perioadei de programare 2014-2020, asigurându-se astfel, continuarea strategiei locale pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată și îndeplinirea obligațiilor Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, precum și a legislației specifice naționale și europene în sectorul de apă/apă uzată:
”Prin intermediul acestui proiect se contribuie la realizarea obiectivului principal al P.O.I.M. prin asigurarea unei calități ridicate ale aplicației de finanțare și a proiectului în sine, care va duce la dezvoltarea unei infrastructuri de mediu la standardele europene în vederea unei creșteri economice sustenabile, în condiții de siguranța și utilizare eficientă a resurselor naturale”,a precizat pentru descoperamehedinti. ro, Dorin Ilian Lețea, director general al SECOM.
8,634 total views, 5 views today