Lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) aflată în faliment din 2016, a scos din nou la vânzare activele termocentralei Romag Termo Halânga de lângă Drobeta Turnu Severin, care a asigurat în trecut alimentarea sistemului centralizat de termoficare din municipiu, dar și consumul tehnologic al fostei fabrici de apă grea Romag Prod din cadrul RAAN, furnizor al centralei nucleare Cernavodă, Precedenta tentativă de vânzare a termocentralei a avut loc în urmă cu 3 ani, prețul de pornire fiind stabilit atunci la peste 45,8 milioane euro fără TVA (circa 54,5 milioane euro cu tot cu TVA).
”Prețul de pornire este de 47.132.197 Euro (exclusiv T.V.A.) Participarea la licitație este condiționată de achiziționarea caietului de sarcini. Termenul – limită de înscriere la licitație este 27.03.2023, ora 16:00. Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la telefon 0723.613.516, pe site-ul Euro Insol, www.euroinsol.eu și/sau pe site-ul R.A.A.N. www.raan.ro”, sursa raan.ro
Conform site-ului profit.ro, ”licitația a fost inițiată după ce, în decembrie anul trecut, RAAN a primit o ofertă de preluare a termocentralei din partea unei persoane juridice nemenționate, ofertă îmbunătățită ulterior în februarie 2023. Prețul de pornire al licitației este chiar prețul avansat de ofertant, potrivit lichidatorului judiciar. La începutul lui 2022, compania GSP Power SRL, înființată în 2020 și controlată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, proprietarul operatorului offshore Grup Servicii Petroliere (GSP), cel mai mare contractor și furnizor român de servicii petroliere offshore la Marea Neagră, a cumpărat peste 128 de hectare de terenuri ale termocentralei Halânga. Cea mai mare parte din suprafață (113,42 hectare) aparținea depozitului de zgură și cenușă al termocentralei”.
Cert este că data la care se va afla dacă există o intenție fermă pentru achiziționare termocentralei de la Halânga 27 martie, data limită pentru achiziționare caietului de sarcini, până la acest moment fiind vorba doar despre speculații cu privire la intenția de cumpărare a activelor fixe și mobile ale fostei termocentrale de la Halânga.
2,984 total views, 7 views today