Percheziții în Mehedinți! Polițiștii au descins la o primărie din județ și la sediul unei societăți comerciale
Polițiști de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, efectuează miercuri, 8 ianuarie peste 100 de percheziții, în 25 de județe și în București, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracțiuni de fals și de serviciu. Vizată se pare că este și o primărie din județul Mehedinți, dar și o societate comercială de pe raza județului.
”Din cercetări a reieșit că mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate. Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții.” se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția Română.
Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu.
Voica Briceag
2,477 total views, 2 views today