Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Acest lucru se poate spune şi despre un grup de infractori specializat în săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de instrumente de plată electronică, acces fără drept la un sistem informatic, punerea în circulație de valori falsificate, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și spălare de bani.
Ei au fost luaţi ca din oală, marţi dimineaţa de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, Buzău, Hunedoara, Mehedinți, Timișoara, Constanța și București, care au efectuat un număr de 30 de percheziții domiciliare pe raza județelor Buzău, Constanța, Hunedoara, Mehedinți, Timiș și în municipiul București în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea a patru grupuri infracționale organizate
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014 — 2015, cei aproximativ 50 de membri ai grupurilor infracționale au montat pe ATM-uri din Cehia, Slovenia și Slovacia dispozitive de tip skimming pe care le-au folosit pentru preluarea ilicită a datelor confidențiale bancare.
Ulterior datele preluate au fost folosite pentru falsificarea și punerea în circulație a unor instrumente de plată electronică cu care membrii grupurilor au achiziționat produse de la diferite societăți comerciale din S.U.A., Sri Lanka, Filipine, Cambodgia, Tunisia și Marea Britanie.
Atât încasarea sumelor de bani provenite din infracțiuni, cât și valorificarea produselor achiziționate cu instrumente de plată contrafăcute s-au efectuat în România.
Din activitatea infracțională, suspecții au obținut venituri ilicite de aproximativ 200.000 de euro, în dauna a peste 1000 de persoane fizice din Slovenia, Cehia și Slovacia.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Voica Briceag
9,596 total views, 2 views today