Prima pistă pentru bicicliști în Drobeta Turnu Severin! Vezi aici unde va fi marcată

În municipiul Drobeta Turnu Severin se va trasa prima pistă destinată exclusiv bicicliștilor. Traseul va porni din zona cartierului Schela și va ajunge până în zona sensului giratoriu de la intersecția Calea Timișoarei cu bulevardul Carol I.  Trasarea pistei destinate bicicliștilor se face în contextul în care, pe Calea Timișoarei au început lucrările de modernizare și asfaltare:

”Unul dintre trotuarele de pe Calea Timișoarei va fi trasat și amenajat pentru a avea destinație exclusivă de folosință pentru cei care se deplasează cu bicicleta. Sunt foarte multe persoane care merg cu bicicleta în municipiul Drobeta Turnu Severin și de aceea ne dorim ca unul dintre cele două trotuare să fie marcat ca și pistă pentru bicicliști” a spus primarul Severinului, Marius Screciu.

Potrivit reprezentanților Primăriei Drobeta Turnu Severin, se vor accesa inclusiv fonduri europene, pentru a se trasa în municipiu peste 7,4 kilometri de piste pentru biciclete. În acest sens au fost aprobați deja indicatorii tehnico economici în vederea depunerii unei cereri de finanțare europeană. Valoarea cererii de finanțare depășește 7,7 milioane lei, iar zonele în care vor fi amenjate piste pentru bicicliști sunt:

  • Zona carosabilă de pe Bulevardul Mihai Viteazu
  • Zona carosabilă de pe strada Gheorghe Anghel
  • Zona carosabilă de pe prelungirea Orly
  • Zona carosabilă de pe strada Crișan
  • Zona carosabilă de pe strada Anghel Saligny
  • Zona trotuarelor de pe strada Traian
  • Zona pietonală de pe strada Theodor Costescu
  • Zona trotuarelor de pe strada Carol I

Proiectul de mobilitate urbană dezvoltat de municipalitate urmărește atât adaptarea la modelul european de turism, dar vine și în sprijinul cetățenilor ca o alternativă de transport economică, ecologică și sănătoasă, în același timp.

3,195 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.