Primaria Godeanu, fara primar. Află aici motivele incetarii mandatului inainte de termen

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea a semnat ordinul privind încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Godeanu. Interimatul functiei urmeaza sa fie preluat de viceprimar. Comuna Godeanu este a doua comuna din Mehedinti fara primar, acest lucru dupa ce Constantin Trusca, primarul Simianului a castigat un mandat de deputat, iar locul sau este ocupat cu titlu interimar de catre viceprimar.

nicolae draghiea

Decizia prefectului vine in contextul in care, pe 26 ianuarie 2017 primarul din comuna Godeanu, judeţul Mehedinţi, Ionică Gheorgheci a fost condamnat la 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare pentru obţinere ilegală de fonduri nerambursabile într-un dosar penal instrumentat de procurorii de la DNA Craiova. Hotărârea a fost pronunţată de magistraţii de la Curtea de Apel Craiova şi este definitivă. Instanţa a mai decis că Ionică Gheorgheci are interdicţie de a mai ocupa funcţia de primar pentru o perioadă cinci ani. Magistraţii au mai constatat că prejudiciul creat Ministerului Agriculturii a fost recuperat parţial, în limita valorii de 47.500 lei, primarul fiind obligat să plătească despăgubiri în cuantum de 1.379.483 lei.

IONICA GHEROGHECI

Iată soluţia pe scurt a instanţei în acest dosar penal instrumentat de DNA Craiova :,,Admite apelurile, desfiinţează în parte sentinţa apelată, sub aspect penal şi civil şi, rejudecând: Descontopeşte pedepsele rezultante aplicate inculpatului Gheorgheci Ion în pedepsele componente pe care le repune în individualitate. În baza art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prev. de art. 18/ 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 244 alin. 1 şi 2 C.pen., art. 321 alin. 1 C.pen., art. 322 alin. 1 C.pen. şi art. 323 C.pen., fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen. în infracţiunile prev. de: – o infracţiune prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (cinci acte materiale) şi art. 5 C.pen.; – o infracţiune prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale) şi art. 5 C.pen.; – o infracţiune prev. de art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (21 acte materiale) şi art. 5 C.pen.; – o infracţiune prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale) şi art. 5 C.pen. În baza art. 18 /1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (cinci acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Gheorgheci Ion la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g – interdicţia de a ocupa funcţia de primar în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale – C.pen. Aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g – interdicţia de a ocupa funcţia de primar în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale – C.pen. În baza art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (21 acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 323 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele principale aplicate în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 10 luni, în total 2 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 şi 5 C.pen. dispune ca inculpatul să execute alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară cu durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie, ambele constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g – interdicţia de a ocupa funcţia de primar în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale – C.pen. Menţine aplicarea art. 91- 96 C.pen. Constată încetată de drept măsura controlului judiciar faţă de inculpat la data pronunţării prezentei. Constată recuperat parţial prejudiciul în limita valorii de 47500 lei. Obligă inculpatul la plata a 1.379.483 lei despăgubiri către partea civilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.01.2017. Document: Hotărâre  102/2017  din 26.01.2017”, se arată în soluţia dată de instanţa Curţii de Apel Craiova .

Voica Briceag

12,104 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.