Administrația Fondului pentru Mediu a publicat, pe 28 aprilie, lista cu solicitanții respinși din fiecare județ în programul Casa Verde destinat persoanelor fizice, după ce s-au analizat câte 50 de dosare din primele 34 județe (în ordine alfabetică).
Administrația Fondului pentru Mediu a dat publicității listele cuprinzând dosarele respinse la nivelul fiecărui județ, precum și motivele care au stat la baza acestor respingeri, cei care se regăsesc pe aceste liste având drept de contestație 10 zile lucrătoare (până în 15 mai 2017).
„Solicitanţii respinşi pot contesta Decizia Comitetului Director. Contestaţiile se depun în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Ghidul de Finanţare, în termen de 10 zile lucrătoare, până în 15.05.2017 inclusiv şi pot fi transmise prin orice modalitate care asigură confirmarea recepţionării acestora în interiorul perioadei de contestaţii, iar în cazul în care sunt transmise pe e-mail, adresa este ionela.ivan@afm.ro. Precizăm că nu se vor lua în considerare completările sau înlocuirea documentelor componente ale dosarului depus iniţial, cu documente depuse ulterior“, se precizează pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu:
Din Mehedinţi au fost respinse următoarele dosare:
1. Manescu Dragotoiu – Putinei ;
2. Giurebe Gabriela-Adina – Drobeta-Turnu Severin;
3. Coarda Mihai – Orsova ;
4. Covlea Gheorghe – Drobeta-Turnu Severin ;
5. Iasu Sorin-Alin – Simian ;
6. Matei Florin-Dorinel -Drobeta-Turnu Severin ;
7. Moldoveanu Ion – Drobeta-Turnu ;
8. Voicu Gigi-Marian – Drobeta-Turnu Severin ;
9. Popa Nicolae-Alin – Orsova.
5,333 total views, 2 views today