Pentru că timp de zeci de ani au respirat aerul poluat al oraşului industrial, angajaţii ar putea ieşi la pensie cu doi ani mai devreme decât vârsta standard de pensionare, conform unui proiect de modificare a legii, adoptat de senatori la propunerea a doi parlamentari de Olt, deputatul Gigel Ştirbu (PNL) şi senatorul Paul Stănescu (PSD).
Proiectul vizează locuitorii din 24 de localități poluate, printre care și Drobeta Turnu Severin. Locuitorii celor 24 de localități s-ar putea pensiona cu doi ani mai devreme dacă au locuit timp de cel puțin 30 de ani în municipiu, totul având în vedere noxele produse de combinatele chimice din aceste orașe. De reducerea vârstei de pensionare beneficiau până acum persoanele aflate în această situație din Baia Mare, Copșa Mică, Târgu Mureș, Zlatna și din localitățile miniere din Valea Jiului.
Decizia senatorilor a fost semnată în pofida opoziției Guvernului.
Senatul este prima cameră sesizată, iar după votul din Senat proiectul ar urma să ajungă în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz
Voica Briceag
12,634 total views, 1 views today