Proiect liberal pentru Mehedinţi. Unde am putea avea primul parc industrial din judet

Demararea unui program de înființare de parcuri industriale, pe principiul niciun județ fără parc industrial, este unul dintre cele mai importante capitole din programul de guvernare al PNL-ului, program la care a lucrat şi liderul PNL Mehedinţi, Virgil Popescu. Şi cum Mehedinţiul se numără printre judeţele ţării unde nu există niciun astfel de obiectiv, liberalii, au făcut primii paşi concreţi pentru ca pe platforma de la Romag Termo să se poată construi primul parc industrial din judeţ: „Luni, voi depune la  ministerul energiei o adresă din partea comunei Izvoru Bîrzii prin care vom solicita mutarea din administrarea RAAN a terenuluid e 20 ha către primăria Izvoru Bîrzii pentru că văd că nici Consiliul Judeţean şi nici primăria Turnu Severin nu face nimic în acest sens. Am hotărât cu dl. Balica şi probabil că primăria va primi acel teren de 20 hectare. Este un teren în proprietatea ministerului energiei, nu este afectat de sarcinile pe care le are RAAN aflându-se în faliment, e un teren pe care se poate construi un parc industrial” a declarat Virgil Popescu, preşedintele PNL Mehedinţi.

dsc_0649

”În viziunea PNL, industria și economia din județul Mehedinți au nevoie de un parc industrial care să convingă companiile să investească aici, iar astfel să oferim noi locuri de muncă. Mehedințiul are capacitatea să devină un centru industrial al României, având la dispoziție fostele platforme RAAN. Zona respectivă poate fi dezvoltată atât cu fonduri de la bugetul statului, cât și cu fonduri europene. Investiția într-un parc industrial este o investiție pentru viitorul cetățenilor.Într-un astfel de centru industrial vor avea posibilitatea să lucreze mii de persoane, din domenii diferite. De asemenea, vom încerca să ridicăm nivelul salariilor până la unul demn de o țară europeană și ne vom asigura că vor fi oferite condiții decente de muncă aici. Mehedințiul poate deveni un județ mai puternic dacă va reuși să colecteze sume cât mai mari de bani la bugetul local și, totodată, va finanța bugetul statului. Un parc industrial trebuie să aducă mai mulți bani în conturile statului român.”  a mai ținut să precizeze Virgil Popescu, candidat PNL pentru Camera Deputaților.

Liderul PNL Mehedinți  a taxat din nou, declarațiile deputatului ALDE, Viorel Palașcă cu privire la faptul că liberalii și-ar fi făcut reclamă electorală pe tema căldurii: ”Dacă ar fi să mă iau după sondajele pe care noi le-am făcut şi ALDE e la 2% înţeleg perfect de ce face Viorel Palaşcă acest lucru-încearcă să intre în evidenţă. Dacă mă iau după activitatea sa din ultimii 8 ani, cred că mehedinţenii ştiu ce au de făcut şi cred că vor rămâne la 2%. E un deputat care apare din patru în patru ani” a conchis Virgil Popescu.

Liderul liberal a mai precizat şi faptul că a avut discuţii cu prim ministrul Dacian Cioloş din partea căruia a primit asigurări ferme că Severinul va primi banii necesari pentru achiziţia de combustibil ca să depăşim acesată iarnă.

Voica Briceag

4,012 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.