Proiect pentru anveloparea Spitalului Județean de Urgență și a Secției de psihiatrie. Vezi când va începe

Cea mai mare unitate spitalicească din județul Mehedinți va intra într-un amplu proiect de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii. Nu doar anveloparea exterioară va fi realizată, ci vor fi refăcute toate instalațiile, va fi înlocuită tîmplăria, vor fi montate instalații de gaz și se va achiziționa și o centrală care va fi racordată de rețeaua de gaze naturale a orașului. În reabilitare nu va fi intra doar spitalul Județean de Urgență ci și secția de psihiatrie, care va beneficia de aceleași lucrări:

,,,În urma aprobării cererii de finanțare pe care noi o depunem, fiindcă sunt convins că vom îndeplini toate cerințele, iar cererea de finanțare va fi aprobată, vom reuși să reabilităm clădirea Spitalului Județean de Urgență. Este vorba despre o investiție foarte mare pe care nu am fi reușit să o realizăm din fonduri proprii.  Finanțarea pe care o vom primi pentru Spitalul Județean este de 36.000.000 lei și presupune refacerea rețelelor electrice, termice, sanitare. Se va finanța și achiziția unei centrale pe gaz astfel că vom avea întotdeauna și sursă alternativă de încălzire,, a precizat Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean Mehedinți, la finalul ședinței în cadrul căreia au fost aprobați indicatorii tehnico economici aferenți investiției ,,Reabilitare\modernizare în vederea creșterii eficienței energetice a Spitalului Județean de urgență și a Pavilionului Pshihiatrie I și II,,. 

Cererea de finanțare urmează să fie depusă pe Programul Operațional Regional, ea urmând să fie evaluată în aproximativ 4 luni. Cel mai probabil lucrările la spital vor începe în primăvara anului viitor și vor dura aproximativ un an și jumătate. Pentru celelalte secții exterioare ale spitalului județean de urgență nu au putut fi depuse cereri de finanțare întrucât acestea nu au fost eligibile din cauza riscului seismic.

 

Voica Briceag

4,553 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.