Proiecte noi pentru județ. Președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, la întâlnirea Consiliului pentru Dezvoltare Regională S-V Oltenia

”Astazi, 30 martie 2016, am condus ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, care a avut loc la Târgu Jiu, în prezența președinților Consiliilor Județene și a primarilor din regiunea noastră, fiind reprezentate județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, și Vâlcea.

Pe ordinea de zi am avut 14 proiecte de hotărâre, inclusiv cel cu privire la alegerea noii conduceri a Consiliului pentru Dezvoltare Regională. La propunerea domnului președinte Ion Prioteasa s-a agreat ca alegerea noii conduceri să fie discutată după perioada alegerilor locale. Astfel câ, s-a decis  cu majoritatea voturilor membrilor, prelungirea mandatului meu ca președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională până la următoarea ședință a CDR. După perioada alegerilor locale, Consiliul se va reuni și va decide noua configurație a conducerii.
 12895537_10209074985771909_655748235_n

Le mulțumesc pentru încrederea acordată, mă onorează decizia domniilor lor și imi doresc să continuăm colaborarea foarte bună pe care am avut-o până acum și să aducem printr-un efort comun cât mai mulți bani în regiune și în județele pe care le reprezentâm.

Doamna Marilena Bogheanu, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a realizat în cadrul ședinței o prezentare a oportunităților de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru autoritățile publice pentru exercitiul financiar 2014-2020.

S-au dezbatut ideile privind potențialele investiții în regiune pliate pe oportunitățile deschise de noul Program Operațional Regional 2014-2020, un program foarte important pentru dezvoltarea regiunii, care include proiecte de dezvoltarea locală in domeniul infrastructurii sociale, în domeniul infrastructurii educaționale, în domeniul infrastructurii de transport, etc. Așadar, vom continua să investim în reabilitarea și modernizarea centrelor de învațământ și vom susține dezvoltarea învățământului profesional, pentru a aduce  plusvaloare regiunii, în special pentru a atrage investiții. Pregătim în acest mod forță de muncă specializată.

Ca urmare a acestei ședințe, vom organiza cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale o ședință de informare cu privire la oportunitățile de finanțare pe care le pot accesa.

Un alt punct important discutat l-au reprezentat lecțiile învățate în urma proiectelor deja implementate pe exercițiul financiar anterior, 2007-2013. În continuare ne dorim proiecte de impact care să reprezinte un imbold pentru dezvoltarea Regiunii Sud-Vest în următoarea perioadă.

O idee de proiect care se dorește a fi implementată la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare este denumită “One Stop Shop”. Acest proiect este gândit în logica creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene prin furnizarea de consultanță în puncte de informare special organizate pentru fiecare județ și care să se adreseze atât beneficiarilor – autorități publice, cât și beneficiarilor privați, din mediul de afaceri sau asociativ.

Sursa: Declarație de presa, Aladin Georgescu, Presedintele Consiliului Judetean Mehedinti si Presedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia

12899543_10209074938010715_1152496709_o (1)

12919409_10209074937890712_909634827_o (1)

5,283 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.