Cititorii sunt invitați să pășească dincolo de ocean pentru a-l însoți de marele explorator Pythéas din Massalia, reputat geograf, matematician şi astronom în călătoria sa magică în lumea de dincolo de ocean. Ghid în această călătorie fantastică le este Ileana Wisket, reputat profesor de limba engleză la Colegiul Național Traian din Drobeta Turnu Severin. Ani de-a rândul-11 ani mai exact, Ileana Wisket a învățat despre Pythéas pentru a-l înțelege și pentru a-i fi alături în această călătorie spirituală al cărei scop este acela al descopererii chihlimbarului, dar și a lumii noi care trăia dincolo de ocean.
Lansarea cărții ,,Pythéas, dincolo de ocean,, a avut loc în lumea cărților, căci librăria Diverta din Severin Shopping Center și-a deschis porțile pentru a găzdui această lansare, primul eveniment de aceste gen organizat până acum de reprezentanții librăriei:
,,Zilele trecute librăria Diverta a împlinit un an de activitate aici la Drobeta Turnu Severin, și cu ajutorul dumnevoastră sperăm să avem viață cât mai lungă aici. Spun acest lucru deoarece, toți cei care ne trec pragul ne întreabă-mai cumpără lumea cărți? Mai cumpără, le răspundem și este bine că pentru ca lumea să poată cumpăra cărți, avem oameni care scriu cărți, așa cum este doamna profesor, Ileana Wisket,, a precizat în deschidere Ana Maria Urziceanu, coordonator librăria Diverta din Drobeta Turnu Severin.
,,Cartea are foarte multe chei de intrare și de citire. Este în primul rând o carte a călătoriilor, a călătoriilor ca inițiere. Orice călătorie este în fapt un rit de inițiere, dar această carte este de fapt o carte dincolo de noi, dincolo de înșine sau dincoace de noi înșine. Acolo unde este un dincolo trebuie să fie și un dincoace ,, a prefațat scriitorul Viorel Mirea în câteva rânduri povestea inițiatică a lui Pythéas.
,,Pythéas este unul dintre cei mai mari exploratori pe care i-a avut omenirea. El este primul care proclamă și promovează insulele britanice. Romanul este structurat în trei părţi. Prima parte pregăteşte „intrarea” în lumea secolului IV î.e.n, al cărui geniu elen urma să marcheze întreaga umanitate a unui continent, destul de tânără şi dornică de cunoaştere. Partea a doua este dedicată călătoriei propriu-zise, a cărei traseu geografic îl urmează pe cel menţionat de Strabon, sau alţi istorici. Este centrat în special pe iniţierea gradată a echipajului, în vederea separării de o lume crepusculară spre a-l pregăti pentru marea întâlnire nu doar cu oamenii aparţinând acelor „terrae barbarae”, ci şi cu o realitate total diferită, pe care trebuia să o înfrunte. A treia parte descrie etapele întoarcerii, când marinarii revin „acasă”, a dezvăluit autoarea cărții, Ileana Wisket.
Pythéas, dincolo de ocean, roman scris de Ileana Wisket este disponibil, in ediţie digitală la următorul link: http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-070-7
Voica Briceag
3,591 total views, 2 views today