Respect, mehedințeni! 80.000 lei donații de la persoane fizice și agenți economici pentru spitalul județean de urgență

Respect, mehedințeni! 80.000 lei donații de la persoane fizice și agenți economici pentru spitalul județean de urgență

Mobilizare exemplară a mehedințenilor care au donat în timp record 80.000 lei pentru spitalul județean de urgență! Este vorba vorba despre 40.000 bani lichizi, dar și despre 40.000 lei donați sub forma unor echipamente medicale de primă urgență în aceasată perioadă:

”Banii sunt deosebiți de importanți în această perioadă, sunt o bulă de oxigen, de sumele donate se vor achiziționa echipamente de protecție pentru asistente, infirmiere, medici, se va cumpăra echipament medical, astfel încât să putem fi cât mai eficienți în tratamentul pacienților bolnavi cu COVID-19”, a spus medicul Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al spitalului județean de urgență.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 206 persoane se află în carantină (31 persoane intrate în carantină în ultimele 24 ore), iar 2.164 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (163 persoane intrate în autoizolare în ultimele 24 ore).

Todoată, 1.380 de combinezoane de protecție și 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt, pentru suprafețe și instrumentar medical, vor fi distribuite vineri, 27 martie, către instituțiile din județul Mehedinți care luptă împotriva răspândirii noului tip de coronavirus.
Materialele și echipamentele medicale vor fi distribuite către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Serviciul de Județean de Ambulanță Mehedinți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți și Direcția de Sănătate Publică Mehedinți.
Acestea vor fi utilizate de către personalul medical și non-medical, care asigură asistență medicală de specialitate, primul ajutor și transportul în faza prespitalicească, transferul interclinic, respectiv transportul pe traseele stabilite până la centrele de carantină a pacienților suspecți ori confirmați cu noul coronavirus.
Echipamentele au fost achiziționate de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

2,594 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.