Incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori se apropie de 4 cazuri active în Drobeta Turnu Severin. În acest moment rata infectărilor este de 3,86, iar cel mai probabil, săptămâna viitoare se va depăși numărul de 4 cazuri la mia de locuitori, context în care, se vor impune noi restricții. Potrivit hotărârii adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, se vor aplica următoarele reguli:
- în weekend (vineri, sâmbătă și duminică), oamenii se vor putea deplasa în afara locuinței doar până la ora 20:00
- magazinele vor fi deschise doar până la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică
- activitatea în sălile de sport și fitness este oprită (până când rata scade sub 3,5/1000 de locuitori); * măsura nu se aplică sportivilor de performanță
În timpul săptămânii, se aplică alte reguli care prevăd faptul că, circulaţia în afara locuinţei este permisă până la ora 22.00, iar activitatea operatorilor care desfăşoară activităţi de comerţ în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, se va desfăşura până la ora 21.00.
Restricţiile se aplică până când rata de infectare scade sub 3,5 la mia de locuitori.
1,821 total views, 2 views today