Sezonul alergiilor! Reprezentanții autorităților locale au luat măsuri pentru combaterea ambroziei

Simptome de răceală în timpul verii? Strănuți, ai nasul înfundat și îți „curg” ochii? Strănutul frecvent, mâncărimile de nas și de ochi, secreţiile nazale abundente, sunt doar câteva dintre simptomele alergiei la ambrozie. Buruiana crește în voie în zeci de zone din Drobeta Turnu Severin. Reprezentanții municipalității au demarat lucrările de erbicidare şi cosire pe domeniul public pentru eliminarea plantei.

Autorităţile locale fac apel și la severineni să ia măsuri mai ales în contextul în care, legea prevede sancțiuni pentru proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pe ale căror terenuri crește planta. Conform legii, ei au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei a invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane:


”Desfășurăm o amplă acțiune de combatere a acestei plante, o pacoste pentru o mare a cetățenilor. Comparativ cu alți ani am reușit să intervenim în aproape toate locurile. Pe de altă parte am dus și o campanie de lămurire a cetățenilor care au în proprietate terenuri pe care crește această plantă să ia măsuri în vederea combaterii ei pentru că noi nu putem interveni pe terenuri, proprietate privată ”  a declarat Marius Screciu.

Ambrozia este prezentă, de obicei, pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină. Polenul acestei buruieni provoacă grave alergii în perioada înfloririi ei (intervalul iulie-septembrie al anului).   Simptomatologia este mai severă decât în cazul altor alergii şi se manifestă prin lăcrimare, oboseală, obstrucţia căilor respiratorii superioare, trezire nocturnă datorată obstrucţiei şi posibilitatea evoluţiei spre astm bronşic (la 25% din cazuri).

Voica Briceag

5,868 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.