Ionuț Sibinescu (ALDE) rămâne și în această sesiune parlamentară cel mai influent ales al Mehedințiului. El a fost reconfirmat în poziția de lider al grupului ALDE din Senat. Ionuț Sibinescu mai deține încă două funcții cheie în Senat el fiind reconfirmat și în funcția de președinte al comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizarea a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și este totodată și președintele grupului parlamentar de prietenie cu Republica Serbia.
”Mulțumesc colegilor din ALDE pentru încrederea pe care mi-au acordat-o prin realegerea mea în funcția de lider al grupului senatorial, dar și în cea de președinte al Comisiei pentru constituționalitate a Senatului. Încrederea lor mă onorează și mă responsabilizează. Cred cu tărie în capacitatea ALDE de a rămâne un factor de stabilitate și un promotor al principiilor liberale” a declarat Ionuț Sibinescu după reconfirmarea sa în funcție.
Pe de altă parte, ceilalți mehedințeni, membri ai parlamentului au obținut și ei câteva funcții din eșalonul doi. Astfel, Liviu Mazilu a fost ales vicelider al grupului senatorilor PSD din Senat, iar Virgil Popescu (PNL) a fost ales vicelider al grupului PNL din Camera Deputaților și este și vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii.
Voica Briceag
9,573 total views, 2 views today