Șocant! Proprietarul unei case a găsit un individ agățat în poarta locuinței

Momente de panică şi groază pentru proprietarul unui lanţ de bijuterii din Drobeta Turnu Severin. În toiul nopţii, bărbatul, ieşit în curtea casei alarmat de zgomote, a avut parte de şocul vieţii sale. În poarta locuinței era atârnat un bărbat care, cel mai probabil încerca să intre prin efracţie în locuința acestuia. Totul s-a petrecut vineri dimineaţa, în jurul orei 2.00.

HOT AGTA IN GARD

Rămas blocat în gardul casei și cu piciorul străpuns de un element decorativ al porții, hoțul a țipat ca din gură de șarpe ca să se facă auzit:

ion pauna

„A venit descarcerea, au tăiat poarta, l-au scos din gard, a venit ambulanţa, l-a preluat şi l-a dus la spital. Este de domeniul fantasticului. În centrul oraşului, (n.r. la intersecția străzilor Crișan şi Adrian). Dacă aici, în centru, se întâmplă astfel de lucruri, dar ceilalţi cetăţeni care stau la periferie?! ” s-a întrebat retoric, Gheorghe Păuna, proprietarul casei, stupefiat de întâmplare.

Despre bărbatul rămas agăţat în gard s-a aflat că este din judeţul Caraş Severin, iar proprietarul locuinţei suspectează că, era hoţ și venise chitit să dea o spargere, în complicitate cu alţii:

„Era dincolo de gardul porții, căzut spre intrarea în casă. Nu a apucat să intre în casă pentru că a rămas agăţat în gard, dar sigur avea complici pentru că el probabil a vrut să deschidă poarta asta, să le deschidă celorlaţi ca să intre toţi peste mine în casă ” a mai povestit îngrozit proprietarul locuinței, Gheorghe Păuna.

Din comunicatul remis de ISU Drobeta a reieșit faptul că:

”Detașamentul de Pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit cu cinci pompieri militari și o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare, în municipiul Dr. Tr. Severin, la intersecția străzilor Crișan şi Adrian, pentru salvarea unei persoane rămasă blocată pe un gard la o înălțime de circa doi metri. La sosirea forțelor de intervenție, persoana se afla suspendată pe gard, având piciorul străpuns de un element decorativ confecționat din fier. Pompierii au acționat cu accesoriile din dotare pentru tăierea elementului decorativ, persoana fiind coborâtă de pe gard și predată ambulanței S.A.J., care  transportat-o la U.P.U. din Dr. Tr. Severin.

Întâmplarea vine la doar câteva ore după ce polițiștii au surpins în flagrant doi hoți în timp ce furau bunuri dintr-o locuință din Drobeta Turnu Severin. Cert este că, în ultima perioadă s-au înmulţit îngrijorător furturile din locuinţe şi se impune luarea de urgenţă a unor măsuri pentru prevenirea unor astfel de fenomene.

 

Voica Briceag

 

15,946 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.