Șosele însângerate în Mehedinți! Accident mortal pe centura Severinului

A ignorat complet indicatoarele rutiere, iar acest lucru l-a costat viața! Este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani din comuna Rogova care a murit luni dimineață în urma unui cumplit accident de circulație, petrecut pe centura Severinului, la intersecția cu satul Cerneți. Mașina în care se afla nărbatul a fost zdrobită de două TIR-uri care circulau regulamentar:

”În jurul orei 10.00 poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizata că la intersecția centurii ocolitoare cu DJ607A s-a produs un accident rutier. Din primele verificări este vorba de un conducător auto de 69 ani care nu a respectat indicatorul oprire și a fost lovit de un autotren fiind proiectat pe sensul opus de mers unde a fost lovit de un alt autotren. A rezultat decesul conducătorului auto, care nu purta nici centura de siguranță. În cauză s-a constituit dosar penal ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat remis de I.P.J. Mehedinți.

La fața locului s-au deplasat echipaje de la pompieri, salvare și poliție. Din păcate, pentru șoferul autorismului implicat în accident , nu s-a mai putut face nimic, acesta decedând se pare pe loc în urma impactului.

Zona în care s-a produs accidentul este cunoscută drept una foarte periculoasă de localnici, aici fiind frecvent produse accidente. Traficul în zonă a fost blocat pe tot parcursul anchetei .

 

 

28,819 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.