Ştampila nu mai este obligatorie. Funcționarii care îți mai cer ștampila vor fi sancționați (ordonanță)

De la sfârşitul acestei luni, ştampilele nu mai sunt necesare pe documente oficiale. Statul promite chiar că îşi va sancţiona instituţiile şi funcţionarii care vor mai cere ştampile pe documente din luna august. Nici contractele şi înscrisurile încheiate cu autorităţile publice nu vor mai fi ştampilate, potrivit unei Oronanţe de Urgenţă:

”Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice.Fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, precum și entităților fără personalitate juridică aplicarea ștampilei pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârșită de către persoana din cadrul unei instituții sau autorități publice, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale„, prevede ordonanța de urgență 49/2017, adptată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial vineri.

Actul normativ, care urmează să intre în vigoare la finalul lunii iulie, modifică astfel ordonanța 17/2015. De la publicarea legii şi până la aplicarea sa este însă cale lungă, căci funcţionari zeloşi se găsesc în toate instituţiile statului, care nu acceptă în ruptul capului un document care nu are aplicată ştampila.

 

 

3,637 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.